rss

Adio iubire a celor multi!

Productia renumitei VW Beetle sau Broscuta a luat sfarsit.

Adio iubire a celor multi!
Totul a inceput pe data de 17 ianuarie 1934, cand un inginer pe nume Ferdinand Porsche s-a prezentat la autoritatile Reich-ului, cu ideea de a construi o masina ieftina, performanta si care sa fie produsa in numar mare, populara, in spiritul ideii lansate de catre Hitler in 1933, de motorizare a Germaniei.

Dupa cateva discutii cu responsabilii economiei germane (RDA), Porsche avea sa primeasca lunar 20.000 de RM (Reich Mark) ca in 10 luni sa prezinte un prototip complet functional. Astfel, cu o mica intarziere, in anul 1935, in fabrica lui Porsche se da startul constructiei masinii care avea sa schimbe pentru totdeauna conceptia omului despre automobil.

Ca elemente de constructie acesta avea un motor boxer cu patru cilindri raciti cu aer, podea de otel, bara de torsiune la trenul de rulare si, nu in ultimul rand, o instalatie de incalzire oferita ca element standard. Prima care a iesit pe portile fabricii, in octombrie 1935, nu prevestea ca avea sa devina sinonima cu calitatea germana sub sloganul Made in Germany.

In timpul razboiului a fost produs in fabrica destinata Broscutei, masina Kubelwagen pentru uzul armatei. VW Gmbh a fost inscris in 1938 in registrul de firme de la Berlin drept producator al modelului Kafer (Gandacul). Dupa razboi, datorita planului Marshall, VW a devenit cel mai mare producator de automobile european, germanii deschizand fabrici pe fiecare continent, bucurandu-se de un incredibil succes in special in SUA, unde, dupa sfarsitul anilor ‘50, Beetle a invadat autostrazile americane. Spre sfarsitul anilor 70 insa apar probleme pentru VW care s-a gasit in ipostaza de a nu fi capabil sa inlocuiasca o masina conceputa in perioada interbelica, masina care incepea sa sufere de pe urma invaziei masinutelor ieftine japoneze.

Astfel, dupa cateva exprimente nereusite, VW lanseaza modelul Golf, care scoate din criza firma, productia broscutei fiind exclusiv destinata pietei sud-americane, respectiv Braziliei si Mexicului.

In incercarea de a reinvia mitul gandacelului, VW prezinta publicului in 1998 noua broscuta (New Beetle), model care insa nu s-a ridicat la nivelul predecesorului sau.
Insa totul are un sfarsit, filiala VW din Mexic a anuntat ca va opri productia broscutei dupa mai bine de 24 de milioane de exemplare produse si aproape 70 de ani de circulat pe soselele planetei.

Ceea ce este insa sigur, mitul broscutei nu va disparea niciodata, fiind prima masina care a oferit omului de rand posibilitatea sa se deplaseze intr-un automobil, pe cat de functional, pe atat de frumos si faimos.

12 iunie 2003

Autor: Al
Sursa: Autolatest

Tags:
Adio, iubire, celor, multi