rss

Sfaturile Autolatest-Ce trebuie sa urmaresti cand vrei o masina second hand-Problema samsarilor

Achizitia unei masini SH se dovedeste o mare problema nu doar pentru omul de rand, ci chiar si pentru specialistii din domeniu.

Sfaturile Autolatest-Ce trebuie sa urmaresti cand vrei o masina second hand-Problema samsarilor

1. Încearcă să eviţi samsarii atunci când alegi o maşină second hand. Ei caută să cumpere la preţuri cât mai mici maşini care adeseori ascund defecte şi pe care le vând ulterior la preţul pieţei.


2. Caută mai multe oferte care se încadrează în bugetul tău şi mergi să vezi cât mai multe maşini. De multe ori, felul în care arată o maşină la exterior şi interior spune multe despre cum au fost întreţinute părţile mecanice şi electronice.


3. Verifică dacă maşina a fost lovită sau nu! O primă verificare poate fi făcută asupra liniilor caroseriei. Acestea trebuie să se îmbine şi să se continue fără diferenţe.



4. Compară numărul de kilometri care apare pe bord cu uzura maşinii. Cu ochiul liber îţi poţi forma o idee uitându-te la cât de tocit este cauciucul de pe pedale, volanul, schimbătorul de viteze, tapiţeria, etc. Dacă bordul maşinii arată că au fost parcurşi mai puţin de 100.000 de kilometri, iar interiorul arată uzat, este cazul să devii suspicios şi să mergi la un service care îţi poate testa electronic maşina pentru a vedea dacă a fost dat kilometrajul înapoi.


5. Un proprietar de bună credinţă nu va vinde o maşină fără ITP făcut sau care să expire curând după vânzare. Dacă întâlniţi asemenea cazuri, puneţi-vă întrebări. Maşina ar putea ascunde defecte care nu i-ar permite să treacă examenul la service-ul autorizat ITP.



6. Cere toate actele de service ale maşinii sau facturile de revizii şi reparaţii. Dacă reviziile nu au fost făcute la timp, maşina ar putea avea probleme mai târziu.


7. Testează maşina în mers, dar nu neaparat pe drumuri drepte şi uniforme. Încearca să o duci pe piatră cubică. În acest mod, poţi auzi zgomote suspecte la roţi, articulaţii, caroserie, elemente din interior.


8. După ce ai testat-o după priceperea ta, du-o şi la un service unde să fie urcată pe rampă. Aici pot fi verificate bucşele, suspensiile, direcţia, pivoţii, etc.



CUM ARATA O MASINA VANDUTA DE SAMSARII DIN BUCURESTI?


- masina este impecabila, ca noua, fara defect, in stare ireprosabila;


- masina este full de full, full fara piele;


- asigur certificat fiscal;


- aer conditionat functional, tractiune 4x4 functionala, etc.;


- accept combinatii; - masina porneste si la rece si la cald;


- am diverse piese noi cumparate, dar sunt nemontate;


- reparatii de X mii de Euro, pot dovedi cu facturi;


- masina este pe numele unei rude, unchi, vecin;


- nu se plateste impozit;


- vand sau schimb URGENT.








Autor: AL
Sursa: Autolatest

Tags:
masini sh, masina ideala, masina corecta, masini samsari, samsari autovit, probleme masini sh, masini second hand, masini km falsi, probleme masini autovit, unde verific masina, consum masina sh, costuri anvelope, distributie curea, probleme motor masini sh