rss
Citeste despre Angajamentul pentru siguranta Rutiera Michelin

Citeste despre Angajamentul pentru siguranta Rutiera Michelin

În cei peste 120 de ani de la înfiinţarea sa, prioritatea Michelin a fost oferirea clienţilor săi anvelope sigure şi de încredere, care ajută la reducerea consumului de combustibil asigurând în acelaşi timp performanţă optimă în domeniul siguranţei, precu

Alături de performanţa produselor sale, Michelin a adus de asemenea în atenţia opiniei publice cele mai bune acţiuni şi practici de siguranţă rutieră, atât în ​​mod direct, în unităţile sale de producţie, precum şi în birourile de vânzări, în oraşele, regiunile şi în ţările în care operează.


În plus, Grupul sprijină iniţiativele internaţionale orientate spre această temă, aşa cum este Decada ONU de Acţiune pentru Siguranţă Rutieră.


 


Campania “Michelin Verifică Presiunea” este una dintre măsurile tangibile de siguranţă rutieră realizată de Michelin în Europa de peste două decenii şi introdusă recent pe alte continente pentru a educa conducătorii privind importanţa menţinerii presiunii corecte în pneuri, pentru a asigura securitatea lor proprie, precum şi pe cea a altor participanţi la trafic.


Michelin a participat şi la programul ROSYPE (Siguranţa Rutieră pentru Tinerii din Europa), care a fost lansat în 2009 pentru a creşte notorietatea siguranţei rutiere printre 730.000 de tineri europeni şi reflectă acelaşi angajament de a face drumurile mai sigure. Scopul său este de a modifica comportamentul tinerilor - grupul demografic cu cel mai mare risc de accidente – dar şi pe acela al grupurilor de o vârstă mai înaintată. Programele de acest tip se adreseazã inclusiv angajaţilor, deoarece o treime din totalul accidentelor rutiere se petrec în timpul călătoriilor legate de muncă.


Michelin are mai multe parteneriate globale importante, inclusiv în Europa Centrală, pentru a sprijini siguranţa rutieră, de exemplu sprijină de asemenea programele lansate de către Parteneriatului Global pentru Siguranţă Rutieră (GRSP), mai exact proiectele sale pilot introduse de cinci ani în China, ţările ASEAN, India şi Brazilia.


A 11-a ediţie a evenimentului Michelin Challenge Bibendum, desfăşurat în perioada 18-22 mai în Berlin, este încă un alt exemplu al angajamentului pe care Grupul îl urmează pentru o mobilitate rutieră durabilă - şi mai ales mai sigură. Dedicat total promovării mobilităţii rutiere responsabile - mai sigure, mai curate şi mai conectate – acest grandios forum reuneşte periodic constructori de automobile şi de camioane, savanţi, constructori de echipamente, furnizori de energie, institute de cercetare, autorităţi publice şi organizaţii non-guvernamentale, cu scopul de a identifica o viziune comună pentru un transport mai sigur şi mai ecologic.



În 2012, Federația Internațională a Automobilului (FIA) şi Michelin au lansat campania internațională de promovare a celor 10 reguli de aur pentru drumuri mai sigure. Campania își propune să atragă atenția asupra comportamentului rutier. Concepută și dezvoltată de Michelin, campania exemplifică fiecare regulă într-o altă țară, inclusiv în China, Brazilia, India, Rusia, Germania, Regatul Unit și Italia.


La nivel mondial, aproape 3.000 de persoane își pierd viața zilnic în accidente rutiere, în timp ce 50 milioane de persoane sunt rănite în accidente de acest fel. În încercarea de a salva cinci milioane de vieți omenești, Națiunile Unite au lansat la nivel mondial Decada acțiunii pentru siguranța rutieră (2011 - 2020). În colaborare cu Michelin, FIA sprijină această iniţiativă prin intermediul programului Acțiuni pentru siguranța rutieră, lansat în 2011 cu scopul de a educa și îmbunătăți comportamentul rutier în întreaga lume.


Acest parteneriat promovează încă o dată angajamentul Michelin în ceea ce privește siguranţa rutieră, demonstrat și prin iniţiativele locale în care, începând cu 2010, au fost implicate peste trei milioane persoane de pe cinci continente. Inițiativele Michelin în domeniul siguranței rutiere au fost recompensate în mai 2012 prin acordarea Prince Michael International Road Safety Award.


PROIECTE RECENTE DEZVOLTATE DE MICHELIN


PENTRU PROMOVAREA SIGURANŢEI RUTIERE ÎN ROMÂNIA


În fiecare an, peste 30 de inițiative Michelin de siguranță rutieră sunt desfășurate în aproximativ zece țări europene. Şi în România, Michelin este foarte activă și contribuie semnificativ la îmbunătățirea siguranței rutiere, mai ales în comunităţile aflate în apropierea principalelor puncte în care îşi desfăşoară  operațiunile.În ultimii zece ani, Michelin a avut în România peste 20 de iniţiative diferite de siguranţă rutieră.



  • În Zalău, proiectul “EU ŞI STRADA!” este organizat împreună cu Poliţia locală şi liceul Gheorghe Şincai şi are ca scop informarea şi educarea pietonilor şi cicliştilor astfel încât aceştia să respecte regulile de circulaţie pentru a contribui astfel la reducerea numărului de accidente în care sunt implicaţi tinerii.

  • Campania de educaţie rutieră „RESPECTĂ VIAŢA! SIGURANŢĂ RUTIERĂ” a fost organizată anul trecut de Michelin România împreună cu Studenţii de la Societatea de Medicină din Bucureşti. Campania a avut ca scop responsabilizarea copiilor de grădiniţă şi şcoală din Bucureşti prin implicarea acestora în mai multe jocuri având ca temă siguranţa rutieră.

  • În 2012, Michelin a lansat concursul de desene „Copilul tău desenează şi Michelin îl premiază” cu tema Siguranţa Rutiera, pentru copiii cu vârste între 4 şi 11 ani de la şcolile din Bucureşti şi Ilfov.

  • Pentru cei mici, Grupul organizează activităţi precum Michelin Junior Bike, care îi învaţă pe aceştia regulile de circulaţie. Scopul evenimentului Michelin Junior Bike este de a conştientiza importanţa siguranţei rutiere în rândul copiilor de 4-11 ani şi al părinţilor, în special prin însuşirea unui obicei de bază: purtarea căştii de protecţie. Michelin Junior Bike a avut loc în 2011 la Ploieşti, în 2010 la Zalău, în 2004 şi 2005 la Bucureşti, la cele 4 evenimente participând peste 5000 de persoane.

  • În acest an, Michelin a atras atenţia asupra siguranţei rutiere şi pe Facebook prin campania „Siguranţa face noua lege a străzii”, ce a avut ca scop schimbarea comportamentului şoferilor şi pietonilor în trafic şi respectarea regulilor de siguranţă, definind noi „legi ale străzii”.


Aceste iniţiative sunt dezvoltate şi implementate de Michelin cu sprijinul unor parteneri locali precum: Poliţia Română, Şcoala de Conducere Defensivă a lui Titi Aur sau Studenţii de la Societatea de Medicină.




Autor: AL
Sursa: Autolatest