Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

BMW a inceput sa cumpere cobalt si nichel independent pentru productia de acumulatori auto

Evident BMW nu are cum sa ajunga la nivelul celor de la Tesla Motors care a devenit recent cel mai mare fabricant de acumulatori auto din istorie.

Ce inseamna Centrul de Competenţă pentru Celule de Baterii al BMW Group?


În ceea ce priveşte materia primă, cum ar fi cobalt şi nichel, BMW Group achiziţionează direct, începând cu acest an, aceste resurse pentru furnizori.

Aceasta face parte dintr-un efort amplu al companiei de a asigura o dezvoltare sustenabilă şi de a controla impactul social şi de mediu în exploatarea acestor resurse.

De altfel, BMW Group are un istoric important de a se implica în extracţia curată a cobaltului. Deja din 2016, BMW Group a participat la Iniţiativa Cobaltului Responsabil (RCI), împreună cu multe alte companii şi organizaţii, guvernul Republicii Democratice Congo şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Obiectivul acestei iniţiative este de a spori transparenţa şi de a pune în aplicare măsuri colective pentru depăşirea riscurilor sociale şi de mediu în cadrul lanţului de aprovizionare cu cobalt.

În acelaşi timp, compania s-a preocupat permanent pentru a extinde transparenţa propriului lanţ de aprovizionare cu cobalt prin furnizarea de informaţii despre topitorii şi ţările de origine a materiilor prime – chiar dacă aceste topitorii nu sunt furnizori direcţi ai BMW Group, ci companii denumite ca fiind surse de către furnizorii BMW Group.

Din 2019, BMW Group s-a implicat în programul de dezvoltare a mineritului de cobalt responsabil în Congo, în proiectul pilot “Cobalt pentru dezvoltare”.

Banner Description

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente