
BMW a prezentat primul facelift X1 2019- Noile motorizari EU6d-temp
La finalul lui 2018, cel mai mic SAV al mărcii a devansat pentru prima dată BMW X5 din topul celor mai vândute modele BMW din România.

La lansare în vara 2019, toate motoarele pe benzină şi diesel vor îndeplini standardul de emisii EU6d-temp; BMW X1 sDrive16d şi BMW X1 xDrive25d îndeplinesc deja normele EU6d.
Puterea generată de motoarele cu trei şi cu patru cilindri - sportive şi eficiente - este transferată prin intermediul tracţiuni integrale inteligente BMW xDrive sau printr-o configuraţie cu tracţiune faţă de ultimă oră.
BMW X1 sDrive16d - disponibil fie cu cutie de viteze manuală, cu şase trepte, fie cu transmisie cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte - este foarte eficient.
În versiune cu transmisie manuală, consumul mediu mixt al modelului de 85 kW/116 CP este de numai 4,4-4,1 l/100 km, în timp ce emisiile CO2 sunt de 116-107 g/km. Dacă se comandă transmisia cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte, datele sunt 4,4-4,2 l/100 km, respectiv de 116-109 g/km.
Trecând la performanţe sportive, BMW X1 xDrive25d dezvoltă o putere maximă de 170 kW/231 CP şi un cuplu de 450 Nm. Indiferent de situaţie, xDrive25d radiază plăcerea condusului caracteristică BMW. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,6 secunde.
BMW X1 xDrive25i este unul dintre cele mai performante modele din gamă în ceea ce priveşte dinamica. Motorul de 170 kW/231 CP este combinat cu o transmisie Steptronic precisă, cu opt trepte.
BMW X1 xDrive25i sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 6,5 secunde. Consumul mediu mixt este de 6,8-6,3 l/100 km, iar emisiile CO2 combinate sunt de 155-144 g/km*.
Portofoliul BMW X1 actualizat cuprinde acum 16 combinaţii motor/transmisie, asigurând faptul că toţi clienţii au o varietate de posibilităţi din care să aleagă.
Autor: AL
Sursa: Autolatest
Tags:
BMW facelift X1 2019, pret BMW facelift X1 2019, test BMW facelift X1 2019, motoare BMW facelift X1 2019, review BMW facelift X1 2019
CAUTA IN STIRI
GALERIE FOTO STIRE
Stire publicata la: 29.05.2019 | 01:05 EEST
Ultimele stiri:
Ultima stire la 10.12.2019 | 09:03 EET

