Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Din cauza lui nu avem Centura la Bucuresti si autostrazi in Romania

În primul rând, Neaga a declarat că loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva ar fi putut fi deschise în 2018 dacă nu ar fi plouat așa mult și nu am fi avut alunecări de teren. Însă el a omis cu bună știință, de exemplu, că licitația pentru execuția descărcării Holdea (fără care nu se poate inaugura lotul 3) nu e finalizată nici până astăzi.


Nu ploile au întârziat licitația, ci incompetența și indecizia. Iar la “dealul liliecilor” termenul contractual este vara anului 2019, promisiunile autorităților fiind doar minciuni.

În al doilea rând, șeful CNAIR vorbește cu mândrie despre demolarea lotului 3 al Autostrăzii A1 Orăștie-Sibiu, argumentând că el a vrut doar să știe ce era acolo, negăsind soluții de remediere. Autostrada nu a apărut ca prin magie, ci fiecare etapă de execuție a fost monitorizată de consultantul care a emis aproximativ 300 de rapoarte de neconformitate. Neaga a reziliat contractul respectiv, a băgat sub preș problemele și a dat drumul la trafic.

Nu în ultimul rând, Narcis Neaga se plânge de legislația achizițiilor publice și de comisiile de evaluare ale CNAIR pentru derularea lentă a licitațiilor. De mai bine de 5 luni avem legi schimbate în direcția dorită de acesta. În plus, în vară au fost adoptate noi reguli de organizare a comisiilor de evaluare. Dar nu avem niciun rezultat notabil, licitațiile derulându-se la fel de prost. Aflăm că sunt necesare alte și alte modificări care să rezolve problemele. Nu legislația este cauza blocajelor.


De fapt, e simplu. Narcis Neaga vrea să-și salveze funcția după amenințările cu demiterea venite din partea premierului Viorica Dăncilă și se ascunde în spatele cuvintelor meșteșugite, minciunilor și promisiunilor. În loc de autostrăzi, avem jocuri politice și munți de incompetență, dezinteres și rea-voință.

Sursa ProInfrastructura AICI

Banner Description

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente