rss

Fanii ARO au traversat Transalpina!

ARO CLUB ROMANIA clubul pasionatilor de automobile ARO, infiintat in iulie 2008 si-a invitat simpatizantii la cea de-a doua intalnire anuala pe Transalpina, obiectivul fiind traversarea muntilor de la Sud la Nord, pe Drumul Regelui.

Fanii ARO au traversat Transalpina!
Astfel, in perioada 11-13 septembrie 2009, 16 automobile 15 ARO si un Landrover Freelander au reusit sa parcurga Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania, drumul alpin din Muntii Parang, Carpatii Meridionali, cunoscut si sub denumirea de drumul regelui, fiind inaugurata de regele Carol al II-lea, in 1935.

Anul trecut traseul a fost imposibil de parcurs in totalitate din cauza zapezii cazute devreme in pasul Urdele, cel mai inalt punct (2.145 m).

In caravana au fost prezente modele precum ARO 320 camioneta, ARO 242, ARO 243, ARO 244, ARO 10 Spartana decapotabil, ARO 10.4, ARO 10.9, ARO 11.4, toate masinile purtand drapelul national si insemnele clubului si atragand privirile locuitorilor din orasele si satele parcurse.

Scopul acestei intalniri anuale precum si al intalnirilor saptamanale din Bucuresti, din fiecare joi, in fata parcului Carol este popularizarea la nivel national a acestui model, ale carui performante au fost practic uitate, salvarea de la disparitie a marcii, precum si extinderea numarului de membri si de modele apartinand clubului nostru a declarat George Vilau, Presedinte ARO CLUB ROMANIA.
ARO, acronim pentru Auto Romania, producator de vehicule off-road, si-a inceput productia in 1957, producand 380.000 de vehicule, dintre care doua treimi au fost exportate in 110 tari, de pe toate cele 5 continente.

Transalpina (DN67C) se afla in Muntii Parang din Carpatii Meridionali, cel mai inalt punct al acestei sosele fiind Pasul Urdele (2145 metri). De altfel, incercarea de anul trecut al ARO Club Romania s-a oprit in acest punct, zapezile cazute devreme oprind caravana ARO care incerca in 2008 sa treaca peste Transalpina. Drumul face legatura dintre orasele Novaci (Gorj) si Sebes (Alba), originea acestui drum asfaltat doar pana la altitudinea de 1600 de metri fiind construita si pietruita de trupele germane din Primul Razboi Mondial.

Porecla soselei, Drumul Regelui, vine de la faptul ca aceasta a fost inaugurata de catre Regele Carol al II-lea in 1935, atunci cand a fost data in folosinta pentru circulatia publica.

Un amanunt interesant legat de Transalpina este faptul ca aici se desfasoara in fiecare an o etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, concurentii parcurgand sase kilometri intre Novaci si Ranca.


Test cu ARO 244 Forester



Autor: AL
Sursa: Autolatest & ARO4x4