Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Pasajul Doamna Ghica Colentina are mari sanse sa cada chiar daca are doar 6 ani vechime

Paul Dorneanu, specialist în infrastructură: Acea placă de beton nu mai este aliniată în continuare, vedem cum, aici, aparent cineva a încercat să lucreze dar vedem cum au lăsat lucrările în paragină, a crescut și iarba între timp.


Inaugurat cu mare fast în 2012, pasajul care face legătura între bulevardele Doamna Ghica şi Chișinău era promisiunea unei lucrări temeinice şi extrem de utile pentru cei care vor să ajungă spre ieşirea din Bucureşti prin Colentina.

Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei, spunea la acea vreme: Am legat trei cartiere. Cartierul Colentina, Petricani cu cartierul Pantelimon și mai departe cu Balta Albă, Berceni, ne ducem exact cu pod peste Dâmbovița și jumătate din inelul median nu mai este doar preformat, este, va fi gata!


Costul de 40 de milioane de lei pare nejustificat de mare, dacă ne uităm la cum arată acum podul.

Cu siguranță structura acestui pod este afectată și aceste lucrări ar trebui remediate imediat.

Acest pod arată mult mai rau decât alte poduri care au zeci de ani vechime și vorbim despre un pod care are nici șapte ani vechime.

Cu siguranță structura acestui pod este afectată și aceste lucrări ar trebui remediate imediat. Acest pod arată mult mai rau decât alte poduri care au zeci de ani vechime și vorbim despre un pod care are nici șapte ani vechime.

s

Banner Description

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente