rss

Totul despre noua Dacia Logan editie speciala 10 ani-1.2 16 v pret 9400 euro si climatronic

Dacia a lansat in premiera ieri cea mai bine dotata masina Logan.

Totul despre noua Dacia Logan editie speciala 10 ani-1.2 16 v pret 9400 euro si climatronic

Aceasta are in premiera pe langa jantele pe 16 inch si un sistem de aer conditionat automata cu o zonasi multe dotari de top.


Spațiul interior beneficiază de o tapițerie și o ambianță nouă, precum și de o planșă de bord complet schimbată, dominată de consola centrală care încorporează un echipament prezent în premieră pe marca Dacia și dedicat exclusiv clienților din România, respectiv aerul condiționat cu reglare automată.



Clienții vor putea constata o serie de alte schimbări interioare în materie de design și echipamente, dintre care amintim: consola centrală „Noir Brillant”, aeratoarele centrale dreptunghiulare cu contur crom satinat, spațiu de depozitare închis in partea superioara a planșei de bord, mânerele ergonomice cu aspect "Noir Bleuté Brillant" pentru ușile din față, geamurile electrice față cu impuls pe partea șoferului (comenzile sunt acum pe portierele ușilor din față), geamurile electrice spate (comenzi pe portierele ușilor din spate dar și pe consola centrala).



Printre echipamentele opționale pe care clienții le pot achiziționa pentru un plus de conectivitate și de confort la volan se regăsesc sistemul Medianav cu harta Europei sau regulatorul cu limitator viteza (cruise control) alături de volanul îmbrăcat în piele.


Seria limitată „LOGAN 10 ANI” va fi echipată cu două tipuri de motorizări: un propulsor pe benzină (1.2 16V 75 CP) și un altul pe motorină (1.5 dCi 75 CP).


Paleta de culori disponibila rămâne cea valabilă pentru actuala gamă Logan.


În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt de 9 400 Euro (TVA inclus) în cazul motorizării pe benzină și de 11 300 Euro (TVA inclus) pentru motorizarea diesel.




Și, cum clientul român are toate motivele sa fie mândru de noul său „LOGAN 10 ANI”, o personalizare discretă este prevăzută pe seria limitată pentru a pune în valoare această aniversare istorică a gamei Dacia: pe custode este aplicat un sticker, iar o plăcuţă metalică ce conține logo-ul special al seriei limitate se află pe pragurile din față.


Comenzile pentru seria limitată aniversară „LOGAN 10 ANI” se deschid în întreaga rețea de agenți autorizați Dacia începând de mâine, 19 iunie 2014.


Logan: Modelul care a relansat marca Dacia


În iunie 2004, Preşedintele Director General al Grupului Renault de la acea vreme, Louis Schweitzer, prezenta în faţa a 500 de reprezentanţi ai presei internaţionale, reuniţi la Technocentre, modelul Logan.


Materializare a proiectului lansat în anul 1999 sub denumirea de cod X90, Logan avea să devină în scurt timp nu doar un indiscutabil succes comercial, ci și modelul care a declanşat în rândurile clienţilor occidentali o nouă atitudine faţă de achiziţia de automobile.


Un vehicul modern, încăpător, oferind cel mai bun raport prestaţii/spaţiu interior/preţ din categoria lui – iată ingredientele care au stat la baza unui succes ce a transformat Dacia dintr-o marcă prezentă aproape exclusiv pe piaţa românească, într-un brand internaţional.



Logan s-a impus, încă din primul său an complet de comercializare (2005), drept cel mai bine vândut model de pe piaţa auto din România. Dincolo de hotare, berlina produsă la Mioveni a devenit un adevărat simbol de reuşită industrială şi comercială, subiectul a numeroase studii despre evoluţia tiparelor de consum pe piaţa auto occidentală şi, în egală măsură, un punct de referinţă pentru ambiţiile altor constructori auto de a produce un vehicul comparabil.


În cei zece ani de carieră de până acum, Logan a cucerit peste 1 400 000 de clienţi din 42 de ţări ale lumii, din Nordul Europei, până în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, fără a uita Oceania şi America Centrală şi de Sud.


Ca punct de pornire pentru expansiunea mărcii Dacia, modelul Logan a stat la baza unei întregi familii de modele. Dacă în momentul lansării exista o singură versiune de caroserie (berlină tricorp), cu două motorizări pe benzină (1.4 MPI şi 1.6 MPI), de-a lungul anilor gama a evoluat, ajungând să cuprindă, în 2007, patru variante de caroserie (berlină, break, furgonetă şi pick-up) şi şase motorizări, din care trei pe benzină, una pe GPL şi două diesel.


A urmat apoi apariţia celei de-a doua game de modele – Sandero, care a completat succesul Logan în special pe pieţele occidentale.


Chiar şi după extinderea numărului de membri ai familiei Dacia (în prezent aceasta cuprinde 8 modele), Logan a rămas un pilon de bază al mărcii pe numeroase pieţe. În Maroc, în Algeria, în Turcia, în Bulgaria şi în alte câteva pieţe din Europa Centrală şi de Est, Logan berlină continuă să fie cel mai vândut model Dacia.


În prezent, gama Logan din România cuprinde trei versiuni (Acces, Ambiance şi Laureate), cu preţuri care variază între 6 890 şi 11 400 de euro. Toate atributele care au contribuit la succesul de până acum al modelului se regăsesc în noua serie limitată aniversară, „Logan 10 ani”, pe care clienţii din România o vor putea descoperi în showroom-uri încă de la sfârşitul săptămânii viitoare.




Autor: AL
Sursa: Autolatest

Tags:
Dacia, Logan, aniversare, 10 ani, serie limitata, Logan 10 ani, test drive logan 10 ani, drive test logan 10 ani, editie speciala, motor benzina 1.2 16v, pret achizitie, doar 2000 de unitati