rss

Vasilica de la PSD vrea acum ca Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov sa fie facuta pe fonduri UE

Guvernul Romaniei a anuntat din nou ca se schimba schema de finantare a celebrei autostrazi Ploiesti-Comarnic-Brasov 2025.

Vasilica de la PSD vrea acum ca Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov sa fie facuta pe fonduri UE

Autostrada ar urma să fie făcută direct din fonduri bugetare, Dăncilă îndicând interesul manifestat de asocierea chinezo-turcă ce deja fusese selectată în cadrul procedurii de PPP.




"Eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima ședință de CSAT această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă.


Birocrația este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituție a contestațiilor și, pentru a trece de toate aceste obstacole cred că soluția este ca această autostradă să devină de importanță națională astfel încât să începem construcția cât mai repede din fonduri guvernamentale”, a anunțat Viorica Dăncilă într-o conferință de presă. 


Autostrada a fost împărțită în trei sectoare: 

- Sector 1 - Ploiești-Comarnic, km 0+000 - km 48+600
- Sector 2 - Comarnic-Predeal, km 48+600 - km 84+800,
- Sector 3 - Predeal- Braşov (Cristian), km 84,4 – km 106,2 (*cu mențiunea că tronsonul Rășnov - Cristian a fost deja contractat pentru execuție).





Taxele pentru șoferi: 6,3 euro fără TVA pentru fiecare 100 de km parcurși de un autoturism

Documentul mai abordează și potențialele taxe care ar urma să fie aplicate pe autostradă.

„Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcursi este limitata la 6,3 euro fără TVA, şi poate fi supus indexării la data de 01 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior.




Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria LGV se plătește, pentru fiecare 100 km autostradă 8,82 euro fără tva, iar pentru un HGV şi un Bus se plăteşte 12,6 euro fără tva”, se precizează în studiu.

Documentul apreciază că valoarea minimă totală obținută numai din taxa de utilizare a autostrăzii Bucureşti - Ploiești (62 km) și Ploiești – Braşov (110 km) pentru perioada 2019 – 2043 este estimată la suma de 2,125 miliarde euro. 






Autor: AL
Sursa: Autolatest

Tags:
Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov fonduri ue, Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov ppp, pret km Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov, pret acces pe Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov, finalizare Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov, constructor Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov, lucrari Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov ciar, probleme Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov cnair