Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Vesti pentru Soferi-Creste pretul benzinei si al motorinei incepand cu 1 ianuarie 2019

„Nivelul accizelor (…) se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.

Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”, scrie în Codul Fiscal.

Guvernul va impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată.


De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, faţă de 4,5% cât este acum, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât este acum.

România a amânat cu un an introducerea acestei prevederi, dar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, de la 1 ianuarie vor intra în vigoare noile praguri. Un proiect de ordonanţă de urgenţă pe această temă a fost deja redactat la jumătatea anului şi a devenit deja lege.

La motorină, avertismentul apare dacă se depăşeşte pragul 7% componentă bio.

După o scmpire accelerată a carburanţilor în prima jumătate a anului, ultimele trei luni au adus o scădere semnificativă a preţurilor, generată de scăderea cotaţiilor produselor petroliere.

Banner Description

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente